ȘOCANT: A făcut atac cerebral când și-a văzut fiica porno (VIDEO)

După apariția pe Internet a unui film în care Ana Birchall îi sugea mădularul muribund unui individ a cărei moacă nu se poate vedea în film, dar despre care mai  mulți jurnaliști au afirmat că este Mircea Geoană, Cătălin Tache a scris în ziarul Național:

Mai mult ca sigur, «Mihaela dragostea mea» nu a fost prea bucuroasă atunci când a apărut controversata casetă porno cu sexul oral, XXX, ai cărei protagonişti s-a spus că ar fi fost pesedistul, pe atunci, Mircea Geoană şi colega acestuia de partid Ana Birchall. 

Probabil mult mai puţin a deranjat-o cealaltă casetă cu Ana Birchall şi soţul său, Mircea Geoană, în care acesta întinde mîna pentru a încasa teancul de euroi dat de către bruneta politiciană. Cea care, pentru a nu fi nici un dubiu cu privire la destinaţia banilor, îl anunţă pe «cipatul» Geoană că «ăştia 5.000 de euro sunt contribuţia mea personală, aşa, pentru găsirea unui loc eligibil». 

Şi, pentru că preşedintele de atunci al PSD face o grimasă de nemulţumire, actuala deputată cere iertare, ruşinată: «Mă scuzaţi că vi i-am dat aşa (în mînă) nu am ştiut că…»”.

Puteți vedea sau revedea filmul cu șpaga, aici:
Probabil că pe Geoană nu l-au convins cei 5000 de euro, el cerându-i șpăgarei și o mu*e mică. Iar vigilentul SRI a fost reprezentat, și de această dată, la locul faptei - nu personal, ci tehic, prin transmisiune directă a imaginilor către un dispozitiv de înregistrare.


Mult s-a mai zbătut gurista Ana să elimine filmul de pe Internet până să realizeze că el va rămâne mereu acolo, la secțiunea pornografie. Chiar această zbatere nebună o incriminează, deoarece nimeni nu ar cere ștergerea unui film cu altcineva.

Deși are mai multe zeci de milioane de euro, semn ca nu i-a supt-o numai lui Geoană, jarteaua s-a gândit că, dacă tot se masturbează adolescenții pe filmul cu ea, să facă rost și de niște bani. Nu, n-a cerut drepturi de autor, ci, din contră, a cerut o expertiză care sa demonstreze ca în film nu e ea, ci o sosie de-a ei.

Pe bani suficienți, prin trafic de influență și prin prestarea de servicii numai de ea știute, a obținut acea expertiză falsă care numai pe orbi nu îi sfidează, ceea ce i-a făcut pe adevărații experți să demonstreze, așa cum puteți observa în fotografia de mai jos, că sugătoarea din film e chiar Ana Birchall.
O a doua probă grafică o reprezintă cadrul din filmul porno în care Anei Nimfomanei i se observă brățara - aceeași pe care a purtat-o și prin fotografii oficiale.
După ce lui Corneliu Vadim Tudor i-a fost clar că Ana Birchall e protagonista (și ventuza, cum îi plăcea să spună) din film, acesta a publicat în Ziarul Tricolorul scurte pamflete, printre care și cele de mai jos:

Cine credeţi că ţinea o predică moralizatoare în emisiunea „Palatul Parlamentului“, difuzată joi, la TVR 1? Nimeni alta decît Ana Birchall, deputată PSD de Vaslui! Dacă bruneta asta focoasă se pricepe la absorbţia fondurilor europene tot aşa cum s-a priceput la absorbţia secreţiilor lui Mircea Geoană, atunci totul e-n regulă, Guvernul USL e salvat.

O veste bună pentru români: piranda Ana Birchall a cucerit Medalia de Aur la Campionatul European de Felaţie. Pentru cei care nu ştiu, vom preciza că felaţia e un sport vechi de cînd lumea, care se manifestă prin sugerea orgănelului sexual masculin, cu mişcări ritmice, pînă ce iese ceva – orice.

Ieri după-amiază, ţigăncuşa tupeistă, care răspunde la numele Ana Birchall, a făcut o scenă inimaginabilă, la postul România TV, ceea ce dovedeşte că nu e numai curvă, ci şi isterică. Ce s-a întîmplat? Fostul deputat Gelu Vişan a îndrăznit să-i aducă aminte de scena petrecută într-un autoturism, la Constanţa, cînd prostituata îi făcea sex oral unui şef din PSD (după toate probabilităţile, Mircea Geoană). Furia golăncii a depăşit orice imaginaţie: ea a ţipat, a ameninţat, a a plîns, l-a invocat pe ta-su, care, chipurile, ar fi făcut un atac cerebral, dar nu atunci, ci după cîţiva ani (?!). Nu credeam că neruşinarea acestei pirande poate depăşi limitele umanului. Uite cine l-a dat în judecată pe preşedintele PRM! O nenorocită. O aurolacă, dispusă să facă orice porcărie, ca să parvină.

Da, ventuza a uns pe cine trebuie, a mai oferit niște servicii la pachet și a câștigat procesul cu Vadim, dar numai după ce acesta a închis ochii pentru totdeauna. Acum cere să fie plătită de către familia lui Vadim, familie care nu a atins-o nici cu o floare pe cutră.

Se lamentează prin studiourile tv spunând că tac-su a făcut atac cerebral și ăsta e motivul pentru care vrea despăgubiri. Dar omul nu a facut atac cerebral când a citit ce-a scris Vadim, ci când și-a văzut progenitura cu mătărânga în gură. Deci, ea trebuie să se dea pe sine însăși în ce nu are, adică în judecată.

Așadar, în loc să ceară daune de la cei ce au filmat-o - ceea ce nu ni s-ar mai părea o exagerare, sugativa Ană cere bani celor care au scris despre film, iar judecătorii din România, cunoscuți pe tot mapamondul pentru corupția și abuzurile pe care le-au demonstrat și înainte, și după 1989, i-au dat dreptate.

Judecătorilor corupți, absorbantei cu miros de spermă Ana Birchall, dar și celor ce cred că ne vor intimida prin diverse mesaje, cu scopul de a ne opri din scris, le dedicăm un cântecel:

Un comentariu: